L’umbruchja
incappuccinata, appena visibuli in a bianca stesa antartica, avanzaia
difficiuli annant’à u sulaghju nivicosu di st’orlu di u mondu.
L’omu, prutettu da parichji strati di tissutu è di piddiccia,
purtaia in coddu u pocu d’ecchippamentu è di nutritura ch’iddu
avia pussutu salvà. Era catapughjatu da u ventu è a so dimarchja
palisaia unu statu di fatica avanzatu è forsa dinò una firita à
l’anca. Cusgita annant’à u so pettu, una bandera triculora
turchina, bianca, russa à tempu à a minsioni « Spidizioni di
a cruci di u sud » è i stiddi di a custiddazioni eponima.
A
prima spidizioni di a storia di l’umanità à u polu sud, era
l’ubbiettivu à principiu di setti avvinturieri. Supraviva, hè u
scopu oramai di u solu scampatu trà quissi spluratori ch’idda
scassò a timpesta.
Lucien
Debret s’era intanatu in unu sbucaru naturali duva avia stabilitu
un campu à quel versu, par passà uni pochi d’ori in l’idea di
nutrisciasi è d’arripusassi pur’ chè puri. Manghjendu in a so
cammedda, ingrunchjatu com’è un vimbroniu davanti à un fucareddu,
fighjulaia a so prisacca posta vicinu ad iddu è nant’à qualissa
era raprisintata a stessa custiddazioni chì adurnaia u so pettu.
Quali
avia pinsatu à sta cruci di u sud ? Ùn s’invinia chè di i
meni ralligrati di i so cumpagni – i so curci cumpagni – à
l’idea di purtà una marsina incruciata annant’à u pettu. Iddu
stessu truvaia l’idea propiu bella : ugni splurazioni hè,
apressu tuttu, una pitricedda in a cruciata civilizatrici auropea.
Lucien
ripresi a so strada cù a stessa ustinazioni chì l’abitaia dipoi
ch’iddu aviu presu u mari pà u gran’ sud. Senza ‘ssa
ditarminazioni d’acciaghju, saria ghjà statu tumbu middi volti da
‘ssu cuntinenti ustili. Rispirà era difficiuli. Avanzà era
difficiuli. Ugni gestu duvintaia avali una prova. Ùn ci vulia
supratuttu micca à ascultà u dulori chì cumandaia d’arristà…
Ma ùn ci vuliu à essa ciuncu à i so silenzii, chì indittaiani chì
u corpu era in traccia d’attrunchjassi à modu priculosu in u
fritu.
Ripinsaia
à i sacrifizii di l’omini chì l’aviani sicundatu in quissa
missioni. Quissi ch’erani morti nanzi di ghjunghja à l’ubbiettivu.
Quissi ch’erani morti dopu ad avè vistu a bandera nurvegiana quì
ind’iddi sunniaiani tutti di ficcà una bandera francesa. Quissu
ch’era mortu pà pirmettali di varcà quiddu rampali cù un massimu
di nutritura è un minimu di disguasti.
‘Ssa
cursa di i nazioni avia custatu a vita di tanti parsoni, in darru.
Quì, nisciun’ paesu pudia pratenda à i fruntieri. L’immensità
immaculata inghjiru à Debret rivirbiraia u scrizzulimu di i so
passi. I stata, a civilizazioni erani beddi alluntanati da iddu à
quissu mumentu. Era com’è persu annant’à un altru mondu,
annant’à una tarra salvatica. L’ultima terra incognita di
a pianetta.
« Quandu
saraghju sciutu da tuttu st’affari, faraghju di manera chì i
tintacci t’avissini i lodi ch’iddi miretani ».
Faccia
à i paisaghji inguirnali chì s’impuniani à i so ochja, ùn si
pudia impidì di pinsà à a Berezina. Di chì manera in sta
battaglia tant’omini aviani sceltu dilibaramenti a morti à u
cumbattu, pà pirmetta di salvà a vita di i so frateddi suldati,
comu c’erani sbuccati, è comu sta battaglia era firmata puri in a
mimoria cullittiva com’è u sinonimu d’una sfaccioni…
« Iè,
hè vera. A Berezina hè l’armata francesa chì a si scanta da u
disastru tutali par via di u curaghju è a ditarminazioni. Vidareti,
o ghjenti, ùn sareti micca a nova Berezina. Ùn sareti una disfatta.
Li faraghju capiscia parchì seti morti. Mora nanzi ùn possu, erati
com’è cruciati, erati suldati, socu un suldatu ».
Si
facia ripassà i stessi primuri, parchì in iddu stessu, sapia chì
s’iddu si firmaia l’idei bughji sbrisgiulariani a so
parsiviranza. A voscia spidizioni hè un fiascu. « Manc’appena ».
A Berezina hè una disfatta. « Mai à pinsalla ».
Dopu
à i sittimani di spidizioni. Dopu à i ghjorni di marchja sulitaria.
U spluratori Lucien Debret avia francatu più di dui milla è ottu
centu chilometri. L’avia fatta, malgradu a difficultà, a
suffrenza, è in i cundizioni climatichi spavintosi.
Avali,
si tinia solu faccia à l’uceanu cutratu, solu in u so campamentu
di basa disartatu. L’avia fatta, era ghjuntu sin’à i spondi, ma
troppu tardi.
Dui
sittimani sò passati dipoi chì a navi chì l’aspittaia avia presu
u largu pà ùn firmà prighjuneri di l’inguernu antarticu. I
Nurvegiani erani certamenti mossi anch’iddi, nimu ferma annant’à
l’isula cuntinenti mentri a inguirnata. Nimu for’ di i tonti è
l’abbandunati.
Affacca
l’inguernu, l’ultimu inguernu di Lucien Debret. Mentri parichji
ori avia mughjatu, briunatu à i cela. Avia maladettu a Francia è
tutti i cruciati civilizatrici. Maladettu i nazioni pà i so
cumpitizioni, u baddu maiori chì inviaia tant’omini à a morti pà
certi causi pratesi nobili. Avia pientu pà i so cumpagni è i
prumessi ch’iddu l’avia fattu à ripitizioni in u so capu. Pientu
pà i prumessi ch’ùn pudaria tena. Avia ghjastimatu, sciappatu
l’armaturi debbuli di i muri di certi capanni, pientu dinò.
L’inguernu
hè quì. Lucianu hè postu à pusà annant’à una carreca di
furtuna è pustighja l’uceanu. Hè solu annant’à u so campu di
basa dipoi quattru ghjorna, navifragatu di a più maiori è
inuspitalieri isula di u mondu. Solu cù i so pinsera. Hà
supravissutu à a so « campagna di Russia » è si teni
com’è l’imparatori in Santa Elena. Aspetta filusoffu a so fini.
Si
ni ridi di i nazioni, di a pusterità, di i lodi, di a civilizazioni.
Hà fattu a paci cù u spiritu di i so cumpagni è, supratuttu, cù
iddu stessu. Ammetti oramai chì nè iddu, nè alcunu di i sevi altri
erani mossi pà i grand’idei. N’aviani solu bisognu in fundu à
iddi stessi.
Custruiscia,
viaghjà, cunquistà, scopra, rivultassi. Mora è veda mora. Ugni
scelta, da a più minima à a più difficiuli, hè a sprissioni di
ciò chì no’ semu. St’avvintura, nienti avaria pussutu impidì à
Debret di falla. S’era pruvatu ciò ch’iddu si vulia pruvà,
tandu par iddu, pà l’altri, valia bè a pena di morasini.
L’inguernu
passò è mai ùn si truvoni i vistighji di i membri di a spidizioni
di a cruci di u sud. Pocu è micca inchjostru misciò à u so
sughjettu, è prestu sparistini da i culonni di a stampa.
U
polu sud era statu toccu da l’omu. Oramai ugni cima, ugni furesta
verghjini, ugni isula diserta, ugni pezzu di tarra di quista pianetta
era statu incalcatu, misuratu, cartugraffiatu. In u celi, l’umanità
senti sunà una musica nova, un trustuchju micanicu chì ribomba cù
una friquenza rigulari. L’URSS veni di mandà u Spoutnik in urbita.
U primu satellitu artificiali di a storia sonda oramai u spaziu.
Nuvelli di Clément Parigi
Traduzzioni à cura di Marcu Biancarelli
Pittura di James Wilson Carmichael
Nuvelli di Clément Parigi
Traduzzioni à cura di Marcu Biancarelli
Pittura di James Wilson Carmichael
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire