dimanche 22 mars 2020

Tombalu, di Laure Vincenti

- « O mà, tombalu ».
Ùn ne possu più di u so rispiru sfiatatu quand’ella vene l’ora di minatti.
Ti trascini, ti vultuli, ti cincini, mi pari tuttu iss’insettu grisgiu cù a chjoppula scura chì m’amusava tantu tandu.
Ti n’arricordi o mà ?
Un mignoculu. Era un mignoculu. L’insettu sì tù oramai.
Certe volte, mi falave in piazza per fughjelu. Mi dicie ch’ellu ci vulia à ghjucà à cuntà e farfalle bianche. Ognitantu e giale, più scarse.
Ma eo preferia i mignoculi, mi facianu ride cù a so manera d’imbucinassi nant’à elli tempu ch’avvicinava un ditu di u so curpucciu ripugnevule.
- « O mà, tombalu ».
Issi lagnulimi quand’ellu ti inciacca, mi danu guasi u vomitu. Mi piacerebbi tantu à chjode l’ochji è ch’ella smarisca. Ma quandu facciu u neru ingiru à mè vecu solu i mignoculi chì mi trascinanu addossu ùn vegu mai e farfalle provu a ti ghjurgu o mà ma ùn a ci facciu a ghjurgu nant’à u mo capu di zitellu.
- « O mà, tombalu ».
Ogni colpu chì ti spella disceta e nostre notti. M’arricordu di tè quandu, ghjimbata à u pede di u lettu è sempre ingrunchjata da u sonnu, mi curave cù clozapine è basgi magichi.
- « O mà, tombalu ».
Ti guasta è dopu puzzi u sangue seccu è ai u fretu. Tandu ti sussuru una canzona dolce una canzona bassa.
Pizzicu mininu
Rampi rampinu
Ma ùn a senti.
Lucca luccagna
Vai in Balagna
Mi face a paura sai. Un ghjornu t’abbandunerà in un pozzu di sangue. Pienghjerà u to cadaveru dicerà i so rigreti pienghjerà ancu. Ùn vole ghjunghjene custì o mà a sai ùn hè colpa soia.
Ma ti creperà.
- « O mà, tombalu ».
Tombalu di spinu per ùn avè à crucià u so surrisu zitellinu è risicà di rinuncià.
I mignoculi ùn meritavanu quessa.
Scordati di quale ellu hè.
- « O mà, tombami ».


Nuvella di Laure Vincenti

Pittura di Colette Cohen-Abbate

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire